O viață
O via ță, o viață de om care se scurge, ca nisipul, care trece ca vîntul. Începe ca o adiere, apoi se transformă în vînt, apoi în furtună, apoi ca și cum nimic nu a fost se transformă iarăși într-o adiere. Nu știi cînd începe adierea, dar este frumos, simțindu-te liniștit, văzînd viața în multe culori, un curcubeu de fericire. Și fără să îți dai seama vîntul se întețește, are un ritm tot mai agresiv, și mai agresiv. Iar încetul cu încetul se transformă în furtună. Poți spune că la începutul vieții este liniștea dinaintea furtunii. Odată cu venirea furtunii, lumea se decolorează, culorile curcubeului par tot mai șterse, iar lumea înconjurătoare tot mai rea, mai nebună, mai zbuciumată. Și parcă nimic nu o mai oprește. Alergi. Alergi tu și tot restul lumii din cale acestei furtuni. Dar degeaba, ea nu trece fără să lase urme, în suflete și pe chipul nostru. Și cînd crezi că ai scăpat, tocmai te trezești în mijlocul ei, în inima furtunii dezlănțuită parcă, să ne ruineze. Și ...