Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Europa?!

Imagine
În ultima perioadă Europa, a tot fost amenințată că sfîrșitul îi este aproape. Toți vorbeau despre asta, dar foarte puțini credeau. Însă toate evenimentele din ultima perioadă ne dovedește, că cineva acolo de undeva, vrea Europa sub o altă formă, însă nu știe nimeni în ce formă. A început totul cu criza financiară din ultimii ani, care cică afectase toată lumea, dar cel mai mult au resimțit-o Europenii, apoi alte zeci de evenimente, care pînă la urmă, sa ajuns la cele evenimente mai grave din ultima perioadă, atacuri teroriste, cuceriri ale pământurilor ca în epoca de bronz, doar că în loc de sabie, arc și săgeți, oamenii sunt înarmați cu automate Kalașnicov, grenade și bazuca. Ei bine, ceea ce s-a întâmplat în estul Ukrainei, a început a fi o luptă între Nato (Europa) și Rusia (URSS), care la fel a pus foarte multe semne de întrebare asupra existenței zonei Euro. Apoi a continuat cu un atac terorist, în Franța, inima Europei, si alte zeci de atentate. Iar lucrurile nu s-au oprit ...